sâmbătă, 27 iunie 2009

fragility of being

O zi umila de miercuri. Mananc pe ascuns prajituri interzise de matusa mea si privesc oameni de pe balconul unui oarecare etaj 8.
Un baiat cauta preocupat prin buncar, scormonind activ cu un bat lung. Are carucior si caine [ascultator]
O sticla cu un rest de apa in ea, bauta cu nesat.Aruncat. Mai departe...ceva zdrente nedorite. O fusta verde. Misto! Probam. Hmm...sta ciudat...mai bine nu. Lasand gluma la o parte, we keep digging for some treasure. Rien.
O fata cu dizabilitati motorii se opreste in fata unei masini a carei marca nu am reusit sa o reperez [you see...etaj 8...+0,75 la ochiul stang...ma rog]. Are tricicleta pentru oameni mari si telefon cu camera foto. Cand eram mai mica mi se parea foarte faina tricicleta aia. Acum e doar trista. Si tot cand eram mai mica, ferm eram convinsa ca fata aia e mai mult ca sigur baiat.
Mai tarziu am aflat ca se numea Iulia.
Iulia face ture in jurul masinii. Se opreste intr-un final in fata ei si se chinuie sa faca o poza la sigla misterioasa [mai pot spune ca automobilul era cremlucios]. Reuseste.
Mai face o tura cu un echilibru clatinat.
Baiatul cu carucior si caine se muta spre alt buncar cu mai multe sperante. Trece pe langa fata care incearca sa se dea jos de pe tricicleta.
Printre ei, misuna ritmic oameni banali si masini. oameni ca masini.
Mama Iuliei vine dupa ea. Se apropie furtuna. Ii face o poza cu masina fancy. Pe acelasi telefon. Meanhile, a fost descoperit buncarul norocos, plin de ziare cu stiri proaste si imagini multe.
Fata, tricileta si mama se pierd printre copacii blocului de vis-a-vis.
Cainele s-a plictisit si doarme. Cand ziarele se termina, baiatul, caruciorul si animalul dispar dupa aceeasi copaci ai aceluiasi bloc, inca sperand.
S-au obisnuit.
Ploaia evapora lumea pentru un timp.
Apoi, dupa o scurta vreme, rasar dintr-un colt 5 tineri plictisiti.
Doi sunt legati de o vesnicie aparenta.
Unul e cu mana in gips, altul cu mana in nas. Si cineva cu dungi.
Inca ploua.
Prajiturile s-au terminat.

Un comentariu:

Sehr spunea...

Coboară, Pux. Aproprie-te, ca să vezi ce dizabilitate reuşită e realitatea.